Și noi avem drepturi!

OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ CLASE DE PERFORMANŢĂ CLASELE II - IV

S-ar putea să fi auzit deja: copiii vin la Asociaţia Pro Assisto cu drag şi învaţă de plăcere. Ei studiază într-o atmosferă relaxată şi motivantă, au acces la resurse tehnologice de ultimă generaţie şi sunt îndrumaţi de profesori foarte bine pregătiţi, care le devin în scurt timp prieteni apropiaţi. Ca părinti, îi puteţi oferi copilului dumneavoastră unele dintre cele mai preţioase daruri – accesul la o educaţie de calitate şi libertatea de a profita de tot ceea ce lumea are să îi ofere. În acest sens, venim în sprijinul dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a-l înscrie pe copilul dumneavoastră în clasele de performanță ale Asociației Pro Assisto, în cadrul cărora copiii fac pregătiri la nivel intensiv la limba și literatura română, matematică și limba engleză. Cursurile claselor de performanță îi pregătesc pe copii să obţină performanțe notabile la concursuri naționale, precum și atestate internaţionale de engleză (certificate Cambridge). 

 

Beneficiile cursurilor la clasele de performanţă:

• Profesori foarte bine pregătiţi sunt cei care îi îndrumă pe copii în descoperirea tainelor cunoașterii şi, pe acest drum, le devin prieteni adevăraţi.
• Metoda de predare bazată pe Teoria Inteligenţelor Multiple asigură în cadrul cursului o atmosferă relaxantă şi plăcută, care îi ajută pe copiii să îşi atingă potenţialul. Activitățile se adaptează la modul de învăţare al copiilor, ţinând cont de aptitudinile diferite ale fiecăruia dintre ei.
• Resursele tehnologice moderne transformă orele de curs într-o adevărată bucurie – proiecţii, manuale cu suport audio şi video etc.
• Lucrul în grupe restrânse (5 copii/grupă) face ca fiecare copil să poată beneficia de atenţie sporită şi îndrumare din partea profesorului.

 

 

Beneficiile cursurilor de limba română și matematică de performanță:

  • Abordarea studiului limbii și literaturii române ca mijloc de formare și dezvoltare a capacității REALE a elevilor de a se exprima corect, cursiv și expresiv în scris și oral;
  • Încurajarea și dezvoltarea aptitudinilor individuale ale elevilor privind creația literară/arta de a se exprima oral /în scris.
  • Abordarea studiului matematicii ca mijloc de formare și dezvoltare a gândirii euristice, logice și practice a elevilor.
  • Încurajarea performanței școlare la limba română și matematică prin susținerea copiilor pentru a participa la diferite competiții/concursuri școlare.
  • Sprijinirea copiilor pentru a descoperi cum pot aplica în practică ceea ce au învățat.
  • Personalizarea actului didactic ținând cont în activitatea de predare de aptitudinile și nevoile diferite ale elevilor.
  • Evaluarea continuă, formativă.

 

 

Beneficiile cursurilor de limba engleză de performanță:

• După un an de pregătire intensivă, copiii vor susține examenul Cambridge potrivit vârstei și nivelului lor de studiu al limbii engleze.
• În urma susţinerii examenului copiii vor obţine un certificat internaţional eliberat de prestigioasa Universitate Cambridge.
• Examenul certifică nivelul de competenţă lingvistică pe Scala Comună Europeană de Referinţă.
• Examenul Cambridge Young Learners: Movers (pentru clasa a IV-a) echivalează proba de competență lingvistică pentru admiterea în clasa a V-a intensiv engleză.
• În timp ce îşi îmbunătăţesc nivelul de limba engleză, copiii care urmează un curs de engleză de performanţă au o prima experienţă pozitivă şi foarte folositoare a unui examen internaţional.
• Activitățile de la cursurile de engleză de performanță sunt modelate după formatul testelor Cambridge astfel încât copiii să se familiarizeze cu tipul de exerciţii şi subiecte specifice acestuia.
• Profesorul observă activitatea copiilor de la curs şi organizează testări periodice, pentru a afla nivelul de pregătire al fiecăruia şi pentru a-i îndruma mai departe.
• Copiii primesc feedback constructiv cu accent pe aspectele cărora trebuie să le acorde o atenţie sporită.
• Părinţii primesc Rapoarte de Progres detaliate, în care este evaluată performanţa copilului.

 

Cum sunt organizate cursurile de performanţă:

Limba română și matematică: 1,5 h limba română și 1,5 h mtematică/săptămână

Limba engleză: 2 ședințe de 1 h/săptămână

Contribuție: 75 lei/săptămână

Perioada de desfăşurare a cursului: octombrie 2016 – iunie 2017(respectându-se vacanțele școlare și sărbătorile legale)

Locul de desfăşurare: sediul Asociaţiei Pro Assisto Câmpia Turzii

Pentru înscrieri, întrebări şi alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi la:

Tel: 0755. 825.424 sau 0748.023.580

E-mail: iulia.bindar@yahoo.com sau florianaprahoveanu@yahoo.com

 

Vă aşteptăm cu drag la Asociaţia Pro Assisto!


"ȘI NOI AVEM DREPTURI"
Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului;
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org
PARTENERI:
 
Decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 01 02
03 04 05 06 07 08 09
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 01 02 03 04 05 06
arhiva evenimentelor